vineri, 4 august 2017

Mid-Year Book Freak Out



Mulţumesc tare mult Maria pentru tag. E scuza perfectă ca să îmi readuc blogul la viaţă. :) M-ai salvat.

1. Care e cea mai bună carte pe care ai citit-o până în acest punct al anului 2017?
 
Picnic la marginea drumului de Arkadi şi Boris Strugaţki.
E scurtă şi puţin cam bizară şi a ieşit perfect din tiparele în care m-am cufundat anul ăsta.

2. Cea mai bună continuare (a unei cărţi) citită în 2017?
Cred că am terminat Catching Fire în 2017. Este al doilea volum din trilogia Jocurile Foamei de Suzanne Collins. (ca şi cum nu aţi şti).

3. O carte nou lansată pe care nu ai citit-o încă, dar vrei neapărat.
Serendipitate de Andrei Cioată. :) Chiar că vreau neapărat.

4. O lansare anticipată din a doua jumătate a anului.
Aici chiar nu ştiu ce să răspund.

5. Cea mai mare dezamăgire
Engima Otiliei, cred. Ori am fost eu prea zăpăcită anul ăsta, ori... nu ştiu. Am să-i dau o a doua şansă cândva, dar deocamdată mi-a ajuns cu lecturile pentru bac.

6.Cea mai mare surpriză
Iona de Marin Sorescu. Nu mă aşteptam să îmi placă atât de mult... Nu pretind că am înţeles totul, dar mi se pare o piesă superbă, plină de semnificaţii profunde.

7. Noul autor preferat.
Nu cred că merge să spun că am un nou autor preferat după ce am citit o singură lucrare de-a lui.
Marin Sorescu, poate? Pentru că vreau foarte mult să citesc şi alte cărţi scrise de el.

8. Cel mai nou crush pe un personaj
Eu nu am crush-uri. (zise ea încercând să pară mai interesantă)

9.Cel mai nou personaj preferat
Iona... El singur.
(îmi pare rău, mă repet groaznic)

10. O carte care te-a făcut să plângi
Nu am plâns, dar Moromeţii de Marin Preda îmi pare o carte atât de tristă încât e minunată.

11.O carte care te-a făcut fericit
Iona
N-am citit cărţi fericite anul ăsta.

12. Cea mai bună ecranizare a unei cărţi pe care ai văzut-o anul acesta
Cocoşatul de la Notre Dame. Ştiţi voi? Animaţia Disney? :) L-am văzut chiar de anul nou şi mi-a plăcut aşa mult.
Nu ştiu dacă se pune pentru că nu am citit cartea...
Deşi ştiu că Victor Hugo scrie cărţi serioase...Şi tragice... Hai să ne bucurăm oricum că filmul ăsta simpatic există.

13. Recenzia preferată scrisă până acum.
Nu ştiu cum să spun asta să sune mai puţin penibil...
Am scris o singură recenzie pe blog. Şi nici măcar nu a fost anul ăsta.

14.Cea mai frumoasă carte pe care ai primit-o sau ai cumpărat-o anul acesta.

Imagini pentru little women pink cover

Mie îmi pare superbă.

15.Ce cărţi trebuie să citeşti până la finalul anului?
Toate cărţile necitite din bibliotecă (deşi ştiu că nu o voi face)
Vreau să termin Hoţul de cărţi. Apoi ar mai fi Darul lui Jonas, Alchimistul, Contesa de Charny, o carte de Ligia Seman (mă mai gândesc eu care). Asta aşa, neapărat, neapărat. Mai sunt multe altele.

Îndrăznesc şi eu să dau tag cuiva...Boundless Daydreamer. Şi dacă mai e cineva care vrea să facă această leapşă şi încă nu a făcut-o acum e ocazia. Vă rog, uitaţi-vă la ea... E tristă de la răspunsurile mele seci :( Faceţi fericită o leapşă cu răspunsurile voastre frumoase.



vineri, 3 martie 2017

trei cuvinte #3: umbrelă, ochi, cor

Se uita confuză în ochii bărbatului ca şi cum nu înţelesese de ce o oprise în stradă. Erau ochi mari, adânci, cu o căutătură aproape stranie, şi de-a dreptul...
-Umbrela, repetă el rupând-o din şirul gândurilor. Aţi uitat umbrela pe bancă.
Nu o uitase. O lăsase intenţionat, frustrată că i se părea ridicolă, probabil cel mai urât lucru pe care îl deţinea. N-avea de cât să o găsească cineva şi să o păstreze dacă-i trebuia.
-Oh, da, aşa e. Mulţumesc, intonă ea mecanic şi se strădui să zâmbească.
Bărbatul mai zăbovi câteva secunde, ca şi cum ar mai fi vrut să spună ceva, dar nu făcu decât să-i zâmbească înapoi şi să o ia în direcţia opusă.
De ce trebuiau străinii să fie amabili mereu când nu trebuia? Se pricopsise cu umbrela aceea hidoasă, verde neon, cam cu o săptămână înainte. I-o dăruise o colegă, insistând că parcă arăta a ploaie afară şi de atunci nu mai ştia cum să scape de ea, deşi nu se îndura să o arunce pur şi simplu. Parcă era un blestem, uite cum se întorcea tot la ea. Ce i-a trebuit bărbatului aceluia să se trezească să alerge după ea...Chiar...Bărbatul acela. Parcă fusese ceva cu el.
-Poate că îl cunoşteam? şopti ea aşezându-se iar pe o bancă. El părea oarecum că mă cunoaşte. Sau m-a confundat?
Îşi scoase telefonul şi se prefăcu că trimite un mesaj. Scrisese doar "Avea ochii căprui.". Cine anume? Poate că avea să afle. Lăsă adresa necompletată. Se uită repede la ceas, cu un aer înadins zăpăcit, dar nu apucă bine să se ridice  când auzi un glas de bătrânel din spate:
-Domnişoară! Umbrela!

***
-Ai întârziat ieri la repetiţii ca să scapi de verziuciunea aia? întrebă distrasă una din colegele ei de cor în timp ce îşi mai făcea câteva retuşuri la păr, înainte de concert.
-Şi tot n-am reuşit, contiună ea să se plângă, dar colega nu mai asculta.
Îşi făcuse un obicei ciudat de a se înconjura tocmai cu oameni care nu prea îi dădeau importanţă, aproape ca şi cum s-ar fi temut să fie luată prea în serios, poate terifiată că oamenii i-ar fi găsit defectele prea mari dacă s-ar fi concentrat asupra ei. Credea că era mai bine să încerce să trăiască intr-un veşnic anonimat.
Atrăgea atenţia. Asta ura ea la umbrela aceea cu adevărat, anula parcă toate eforturile ei, mai mult sau mai puţin conştiente, de a se amesteca în mulţime şi de a trece neobservată. Era fricoasă din fire şi prea timidă ca să-şi asume riscul de a se şti observată de ceilalţi. Până şi faptul că alesese să facă parte dintr-un cor avea în mare parte legătură cu faptul că vocea ei se amesteca cu ale celorlalţi, formând un tot uniform, armonios. Nu era ea singura care trebuia să poarte povara tutoror ochilor aţintiţi spre cântăreţi şi atâta timp cât ştia că nimeni din public nu o privea cu adevărat pe ea în special, putea să suporte cu brio scena şi să dea tot ce avea mai bun.
Dar în seara asta era diferit. O pereche de ochi o căutau. Ochi căprui, mari şi adânci. Simţi parcă privirea lor şi se foi neliniştită la locul ei înainte ca prima piesă să înceapă. Concertul începuse demult când îşi dădu seama, în sfârşit, că cineva o priveşte şi îi luă mai apoi iar ceva vreme să se gândească dacă era adevărat sau nu, dacă la ea se uita bărbatul acel cu ochi căprui şi nu la un punct fix, oarecare. Se simţea de-a dreptul tulburată, poate nu atât de mult din cauza faptului că avusese de-aface cu el cu o zi în urmă şi nici că se uita la ea acum, ci pentru că realiza că probabil o mai făcuse şi înainte. Îşi aminti brusc, când îl văzu cu adevărat prima oară, făcându-şi loc atât de stângaci printre primele scaune, încât nu se putu abţine să nu râdă puţin în sinea ei.

La fiecare concert, el era pe unul din rândurile din faţă şi cu timpul ea învăţă cum să-i caute dinadins privirea. Aşa stânjenită cum se simţise la început, în alte dăţi parcă se întrista când îl vedea că nu vine. Îşi tot făcea planuri în minte, cum ar fi să ajungă să vorbească iar cu el, dar nu le punea niciodată în aplicare. Se mulţumea cu fiorul acela pe care i-l dăruia atât de generos. Îndrăznise chiar să-i zâmbească odată, dar apoi îşi lăsă ochii în jos pentru restul serii. Poate dacă n-ar fi fost emoţia anumitor cântece, vagul lor schimb de sentimente n-ar fi avut atâta putere, cel puţin nu în inima ei...Sau pentru mintea ei în care se cuibări pe nesimţite, printre multă îndoială, gândul  că el pentru ea venea atât de des la concerte.

***

Era într-o dispoziţie atât de bună încât nici măcar faptul că se afla într-o cafenea nu o împiedică să fredoneze încetişor. Îşi băuse de mult cafeaua, dar aştepta să se mai potolească ploaia de afară. Verziciunea se dovedi, spre exasperarea ei, mai puternică decât orice altă umbrelă pe care ea o avea şi pe care vântul le rupsese atât de uşor. Dar nu şi "verziciunea" care se încăpăţâna să reziste, parcă tocmai ca să-i facă în ciudă.
Urmări plictisită cu privirea dâra de paşi pe care o lăsaseră bocancii ei pe podeaua albă a cafenelei. Persoana din faţa ei se pregătea se plece. Afară ploaia nu dădea semne să se oprească prea curând. Şi atunci îl văzu. Fusese în tot timpul ăsta chiar acolo, dar cu spatele la ea. Îi observă în sfârşit profilul acum când se ridică şi simţi cum trăznetul care tocmai se auzi afară parcă o lovise şi pe ea. El era, fără îndoială! Dar ce să facă? Să îi vorbească pur şi simplu fără niciun alt context, cum putea ea să facă una ca asta? Dacă totul fusese într-adevăr doar în mintea ei? Dar uite-l că pleca şi o şansă ca asta probabil că nu urma să mai aibă. Îi veni o idee şi se avântă şi ea, după el, în ploaie.
-Umbrela! V-aţi uitat umbrela! strigă ea agitând "verzitura".
Zăpăcit, privind spre propria umbrelă, se întoarse sprea ea. O recunoscu şi expresia feţei îi trecu de la uimire la o evidentă încântare.
-Da, aşa e! Mulţumesc, spuse el pe un ton jucăuş. Dar văd că dumneavoastră nu aveţi una...Nu vreţi să vă conduc?
O privi lung şi ea parcă încerca, fără să reuşască, să nu se lase pătrunsă de ochii lui mari, adânci, cu o căutătură aproape stranie şi de-a dreptul...fermecătoare.

sâmbătă, 21 ianuarie 2017

Eu şi hobby-urile mele

Nici n-am început bine blogul şi am luat deja 2 luni pauză. Lipsa mea de organizare îşi spune cuvântul. Între timp, nu prea multe s-au întâmplat. NaNoWriMo s-a terminat cu mine scriind şi mai puţin decât anul trecut, dar având în vedere că am avut alte lucruri mai importante de rezolvat eu sunt mulţumită de cele 5 mii de cuvinte şi de simplul fapt că am acum o poveste începută. Dacă va avea şi un sfârşit, rămâne de văzut.
Azi mă simt mai ameţită ca deobicei, dar nu voiam să mai amân vreo postare. Aşa că iată-mă, trecând brusc la alt subiect.
Citesc cam maxim cinci bloguri active (ah, ce-mi lipsesc unii oameni) şi ar fi loc şi de un al şaselea...Şi al şaptelea şi tot aşa...Sunt tare curioasă. Cum reuşiţi să decoperiţi bloguri noi? E vreo metodă care îmi scapă?


Aş vrea să mai anunţ faptul că ideea celor trei cuvinte rămâne încă în picioare. Cuvintele voastre sunt binevenite! Precum şi orice altă sugestie. :)

marți, 1 noiembrie 2016

NaNoWriMo. Mic anunţ de neinteres public.

A scrie un roman de 50.000 de cuvinte în timpul lunii noiembrie îmi e imposibil? Ultima dată când am participat m-am oprit pe la 7.000?  E genul de lucru la care participarea în sine mă face să mă simt bine? Răspunsul la toate e da. 

Cu asta, dragi cititori văzuţi şi nevăzuţi, îmi anunţ participarea şi anul ăsta. Mă găsiţi aici.
Dacă lucrurile vor decurge cum vreau eu probabil că voi posta fragmente din ce mai scriu. Şiii dacă cineva care participă citeşte asta chiar îl rog să îmi lase şi mie un semn. Let's be writing buddies!


Cam asta e tot ce am avut de spus. Un noiembrie frumos să aveţi!

luni, 31 octombrie 2016

Dragă Octombrie,

Te-ai tot învărtit pe lângă mine şi să fiu sinceră habar nu am ce s-a întâmplat. Nu simt că am progresat cu nimic în direcţia în care voiam. Poate nici n-am încercat suficient. M-am gândit mereu că eşti doar în trecere.
Totuşi, aveam planuri cu tine, Octombrie. Şi niciunul nu s-a adeverit. Dar asta nu înseamnă că nu s-a întâmplat nimic. Am avut parte de două vizite neaşteptate de la aceleaşi persoane şi am rămas fără telefon pentru o vreme. Sunt lucruri pe care, în secret, mi le doream. Nu ca schimbări permanente, dar aşa, ca o gură de aer proaspăt. Bineînţeles că au adus cu ele şi câteva adevăruri triste şi inconveniente, dar sunt minore. În ultima vreme, lucrurile par să se întâmple exact pe dos de cum mă aştept eu. Nu că înainte tot ce gândeam se adeverea, dar acum parcă e prea de tot ca fiecare zi să se petreacă complet diferit de cum mă gândesc eu. Ultima oară când am simţit asta aveam 14 ani şi lucrurile erau pe cale să se schimbe. Oare e vreun simptom?

sâmbătă, 29 octombrie 2016

Fall Time Cozy Time Booktag







Leapşă pe jumătate furată de la Roxi Adina de pe Gânduri despre cărţi. O să las şi eu 
la rândul meu întrebările în engleză  pentru că sunt o persoană leneşă şi nu cred că incomodează pe cineva în momentul ăsta. Ok şi pentru că sunt terifiată de gândul că traducerea mea liberă va suna prost/ va fi incorectă şi astfel mă voi face de râs în faţa întregii planete.







Crunching Leaves: The world is full of color. Choose a book that has reds, oranges, and yellows on the cover.




Dacă aţi ştii voi de când e poza asta



Am râs la cartea asta. Cred că e singura la care chiar am râs cu voce tare. Ţin minte că şi reciteam ceva din ea când mă simţeam prost şi imediat mă înveselea.

Cozy Sweater: It’s finally cold enough to don warm, cozy clothing. What book gives you the warm fuzzies?



E, de fapt, o carte dulce-amară, dar care mi-a plăcut enorm şi, stând cu picioarele pe calorifer şi citind-o în timp ce ningea afară chiar am simţit că mă încălzeşte şi pe interor. Trişez pentru că nu e foarte tomnatică, dar hei. Winter is coming. Nu trebuie să uităm niciodată.

Fall Storm: The wind is howling and the rain is pounding. Choose your favorite book or genre that you like to read on a stormy day.


Orice. Nu am preferinţe în funcţie de vreme. Vremea, în general, nu mă afectează în mod deosebit. Totuşi, am citit asta când era octombrie. E realism magic, e scurtă, e drăguţă. Alegerea perfectă. 




Cool Crisp Air: Who’s the coolest character you’d want to trade places with?


Du-mă, Alice, în Ţara minunilor! Îmi place mult povestea în sine, tot non-sensul şi sensul ascuns în el. 


  
Hot Apple Cider: What under hyped book do you want to see become the next biggest, hottest thing?

Nu îmi place ideea de "hottest thing" pentru că, de cele mai multe ori, popularitatea asta se transformă într-un lucru negativ. Şi în plus cine sunt eu să spun ce ar trebui să citească ceilalţi? Dar parcă simt că întreabarea asta sigur se referă la YA aşa că voi spune că mi se pare că nu e mai puţin bună ca orice trilogie distopică YA. Din contră. A fost mult timp una din cărţile mele preferate.





Coats, Scarves, and Mittens: The weather has turned cold and it’s time to cover up. What’s the most embarrassing book cover you own that you like to keep hidden in public?



E aşa urâtă că nici o poză mai ca lumea pe internet n-am putut găsi.

Pumpkin Spice: What’s your favorite fall time comfort food/foods?

 vrea  fiu originală şi interesantă, dar nu. Plăcintă cu dovleac. O iubesc, mă iubeşte, nu e nimic să ţipe a toamnă mai tare. Mai ales, una făcută de bunica, aşa cum ştie ea. 




Nu. Nu aşa arată cea făcută de bunica. Şi nu am mâncat niciodată plăcintă cu frişcă? Dar hei, arată bine.













sâmbătă, 22 octombrie 2016

După ploaie

La fiecare pas puteai găsi câte un seniment. Iar scopul plimbării ei era chiar ăsta, să le adune cu grijă în buzunare cum adună copiii cele mai frumoase scoici de pe malul mării. Trecători erau puţini. Suficient cât să nu fie sufocată de atâtea priviri străine. După ploaie, toţi oamenii se plimbă singuri. Poate nu era totuşi un adevăr general, dar era ceva ce putea fi probat în universul strâmt al parcului. Şi asta era suficient pentru singurătate...Asta era de păstrat. Se aplecă din mers şi o ridică.
Norii se risipeau cum se risipeşte îngrijorarea la vederea zâmbetului cumva drag. Drag...Iubire n-aveai niciodată destulă, aşa că îşi mai strecură puţină în buzunar. Privirea îi alunecă apoi undeva în depărtare, la o clădire cu tencuiala căzută pe alocuri şi zidurile înnegrite, îmbătrânite de atâta vânt, soare, ploi şi suflete ce s-au asuns cândva între ele. Nostalgie. Fata o întoarse pe toate părţile şi o studie atentă. Era pătată de dor şi de regret. O păstră totuşi, hotărâtă să meargă mai departe. Căută o vreme în jur şi nu găsi nimic din ce îşi dorea, înafară de deznădejde. Aşa ceva nu voia. Era prea greu de cărat, oricât de mică ar fi fost. Sperând totuşi să dea peste ceva preţios, răscoli apatică pietrişul cu picioarele. Voia ceva cum era pasiunea sau măcar ceva rar şi învechit cum era tandreţea, dar nu găsi decât fericire ciobită şi nefolositoare. I se păru că vede ceva strălucind, dar nu apucă să-l atingă când simţi încolăcindu-se în jurul trupului ei un fior rece. "Nu e nimic" îşi spuse "Te pot păstra şi pe tine" şi făcu loc şi pentru teamă în buzunar.